Banner principal

“Graniţe comune. Soluţii comune.”

Descriere Analize medicale

In urma rezultatelor obtinute la finalizarea proiectului Complex de Servicii Socio – Medicale de Preventia pentru tinerii din Zona Transfrontaliera Cahul – Galati SANAVITA s-a constatat necesitatea efectuarii unor investigatii medicale amanuntite mai ales asupra organelor interne care sunt predispuse imbolnavirii. Prin efectuarea investigatiilor medicale de medicina interna, ecografie se va preveni agravarea afectiunilor organelor interne, si se vor putea vindeca posibilele afectiuni deja existente.
Se constata astfel la nivelul regiunii transfrontaliere necesitatea efectuarii de investigatii de ecografie si alte analize specifice ale aparatului urogenital. Desi aceste afectiuni sunt foarte intalnite in randul tinerilor, ele sunt descoperite foarte tarziu datorita lipsei de informare a acestora. Nedescoperite la timp, aceste afectiuni pot evolua pana la cancer, cu prevalenta in crestere la fumatori si la popoarele tinere.
Medici specialisti, reprezentanti ai beneficiarului proiectului, se vor deplasa in Republica Moldova, la sediul partenerului proiectului,  pentru efectuarea de ecografii cu ajutorul ecografului portabil achizitionat. In consecinta, un numar de 500 de beneficiari (250 beneficiari din Cahul si 250 beneficiari din Galati) a proiectului vor beneficia, dupa caz, de un consult la medicul de specialiltate (medicina interna, ecografie) si de un set de analize de laborator, daca aceastea sunt recomandate de medicul specialist.

 

In curand veti putea accesa pe aceasta pagina si graficul de realizare a analizelor medicale.

Pentru inscrierea efectuarii de analize medicale se pot face programari prin completarea formularului on-line aici.

 

 

“ Uniunea Europeană este formată din 27 de state membre care au decis, treptat, să-şi unească cunoşinţele, resursele şi destinele. Pe parcursul a 50 de ani de extindere teritorială au construit împreună o zonă de stabilitate, democraţie şi dezvoltare durabilă, păstrând totodată diveristatea culturală şi libertăţile individuale.Uniunea Europeană s-a dedicat ideii de împărtăşire a realizărilor şi valorilor cu statele si popoarele din afara graniţelor sale”.
Comisia Europeană este organul executiv al Uniunii Europene "

Nume : Asociatia Euro Dezvoltare

Adresa : Gradina Veche, nr. 90

Tel : +4 0236/ 318 100
Fax : +4 0236/ 318 100

E-mail : euro.dezvoltare@gmail.com

Web site : eurohealth.sanavitagl.ro

Pagina web a programului

www.ro-ua-md.net

Uniunea Europeana

http://ec.europa.eu/europeaid

“Programul Operaţional Comun România-Ucraina- Republica Moldova 2007-2013 este finanţat de Uniunea Europeană prin intermediul Instrumentului European de Vecinătate şi Parteneriat şi co-finanţat de statele participante în program.”

 

“Această publicaţie a fost produsă cu sprijinul Uniunii Europene. Conţinutul acestei publicaţii intră în responsabilitatea Asociatiei Euro Dezvoltare şi nu reflectă în mod necesar poziţia oficială a Uniunii Europene sau a structurilor de management ale Programului Operaţional Comun România-Ucraina-Republica Moldova 2007-2013. “